2. Pentru cine este această carte?
Am încercat să facem această carte utilă pentru mai multe categorii de cititori. În primul rând, administratorii de sistem (atât începători cât și experimentați) vor găsi explicații despre instalarea și configurarea Debian pe mai multe calculatoare. Ei vor înțelege de asemenea și majoritatea serviciilor disponibile în Debian, împreună cu instrucțiuni potrivite de configurareși descrieri ale particularităților distribuției. Înțelegerea mecanismelor utilizate în dezvoltarea Debian îi va ajuta în confruntări cu probleme neprevăzute, știind și că pot oricând găsi ajutor în cadrul comunității.
Utilizatorii unei alte distribuții Linux, sau altă variantă de Unix, vor descoperi particularitățile Debian, și ar trebui să devină operativi foarte repede, beneficiind de avantajele unice ale acestei distribuții.
În sfârșit, cititorii care deja au cunoștințe despre Debian și vor să cunoască mai multe despre comunitatea din spatele acestuia, ar trebui să își vadă satisfăcute așteptările. Această carte ar trebui să îi aducă mult mai aproape de aderarea la proiect ca și contribuitori.